Thursday, September 18, 2008

Dialog cu o păpuşă de porţelan

-Te deranjez?

Linişte.

-De ce nu vrei să-mi răspunzi? o fixez cu privirea.

Linişte din nou.

-Ai putea să dai din cap măcar...

În continuare nimic. Nu schiţează niciun zâmbet.

-Deci mă ignori, bat eu cu palma în birou. Chiar mă ignori!

Soarele se reflectă pe chipul ei lucios. De când am adus-o aici, mă ignoră. N-o suport.

-Mă simt prost. Ştii cum e să te simţi prost?? îmi ies din fire şi o apuc de umeri scuturând-o.

Nu se aude decât un sunet estompat, ca şi cum organele ei interne s-ar prăbuşi în tălpi. E patetic.

Sunt patetic.

-Tristo!

Aceeaşi linişte.

-Iartă-mă...

Las ochii în pământ. Mă doare. Nici nu o pot face să-mi răspundă.

-E vina ta! şi o trântesc cu putere de podea.

Ea se sparge în bucăţi inegale care se răspândesc pe covor. Mă urăşte. Am distrus-o.

-Mulţumesc, îi şoptesc eu mângâindu-i cicatricele.

Şi pentru prima oară, chiar dacă nu-mi răspunde, ştiu că mă iubeşte.


"Dacă cineva nu te iubeşte aşa cum vrei tu, nu înseamnă că nu te iubeşte din tot sufletul."

(Octavian Paler)

No comments: