Scris verde

Este duminică şi a stat din nou peste program. Când coboară din taxi, un val de răceală o cuprinde. Fulgi lipicioşi i se prind de gene şi o gâdilă. Ninge. Îşi ascunde pielea fină sub o perdea de păr, apoi alunecă rapid prin mulţime. Se uită la ceas şi o cuprinde panica.

-Pardon, mă scuzaţi, se împinge ignorând perechile de ochi care o acuză. Intră în clădirea veche pe care o ştia atât de bine şi aproape că îl dărâmă pe portar. În lift îşi scoate deja cheia din geantă - pe hol se împiedică şi descuie grăbită uşa apartamentului. Lumina e stinsă, iar ea simte cum forţa o părăseşte. Liniştea morbidă o sufocă. Îşi dă repede fularul jos. În cuier îşi lasă jacheta gri şi sufletul împletit în ţesătura ei. Aleargă în dormitor, singura cameră unde draperiile erau trase. O rază de lună s-a pierdut pe lenjeria de pe patul nefăcut. O singură pernă zace mototolită în centru. Chiar acolo, chiar pe colţul lui de pernă, era sursa ei de viaţă.

Se întinde lent după un bilet. Cu ochii la tavan, îl duce la piept şi îşi închipuie că el stă cu obrazul acolo. Aprinde veioza şi citeşte mulţumită. Numele ei era scris cu litere mici şi dezordonate cu un pix de culoare verde.

Clipeşte lacrimile care o inundă. Era de ajuns să-şi vadă numele pe o bucată de hârtie, să ştie că mâinile lui au mângâiat-o, şi emoţia o îneca. Aceea era unica ei speranţă: certitudinea că el se va întoarce. Că o iubeşte.

Se ridică şi se dezbracă de hainele care se lipeau de ea ca o a doua piele. În duş, nu face economie la apă şi-şi resuscitează gândurile. În oglinda aburită se examinează fără prea mare tragere de inimă. Singurul lucru care îi atrage atenţia sunt cearcănele devenite aproape mov. Trebuia să doarmă.
Înfăşurată într-un prosop, se înghesuie în bucătăria mică, picurând apă pe covor. Ciocolată caldă, zâmbeşte în sinea ei. Se duce din nou în dormitor cu o urmă de vis pe buze. Peretele de geam îi afişează întunericul de nepătruns al oraşului. Luna se scurgea atrăgătoare printre acoperişurile celorlalte clădiri.

Îşi lipeşte fruntea udă de sticla rece. Respiraţia zmogotoasă i se reflectă violent pe suprafaţa netedă. Pe pielea ei albă simte fantoma lui. Nu va putea să doarmă.

În această noapte, a rămas doar cu o cană în mână şi cu o inimă care bate goală.

My stupid theory of addiction

Tocmai am terminat de băut o cutie întreagă cu lapte. Fulga îmi zâmbeşte pervers de pe carton. Tot la gunoi ajungi, vaco, scot eu limba în direcţia ei.

Îmi spun apoi că să vorbeşti singur nu e un lucru chiar atât de rău. Nu te contrazice nimeni. Ar trebui să fi cretin să încerci să te cerţi cu tine. Sau sadic.
Mă ridic de pe covor şi mă duc la bibliotecă. În drumul meu, sar peste tot felul de gunoaie. Săptămâna asta n-am avut chef să fac nimic. Nici din casă n-am ieşit. Am primit tot felul de mesaje de la prieteni. Unii mi-au urat însănătoşire grabnică, alţii m-au întrebat când ies din spital. Dovada clară că niciunul nu mă cunoaşte. Depresiile, bolile, accidentele sau supradozele nu sunt trecute în my to-do-list.
Încerc să ajung fără să mă urc pe scaun la o agenda veche. Mă ridic pe vârfuri şi mă agăţ de rafturile bibliotecii. Când în sfârşit reuşesc, îmi zboară din mâini şi o sută de foi se răspândesc prin cameră, amestecându-se cu gunoiul de care v-am spus mai devreme.

Mă duc la locul meu şi încep să recoltez paginile vechiului meu roman. Roman e totusi impropriu spus. Mai degraba, rodul dependenţei mele de a scrie. Da, parcă era şi un capitol despre dependenţe, îmi amintesc. Avea un titlu cât jumătate din pagină: " Dependenţele sufletului văzute prin prisma unui maniac sentimental. Dependenţele cauzate de plictiseală şi stres. Dependenţa de sex a unui impotent. Dependenţa pentru dragoste depăşeşte dependenţa de droguri. [...] " Mi-a plăcut să scriu pe tema asta. Nu neapărat pentru că aş fi dependentă de ceva anume, dar pentru că am dezvoltat şi o teorie - prin analiza dependenţelor unui individ, afli al doilea cel mai sigur adevăr de pe Pământ (primul este inevitabil moartea).
Afli cea mai mare nevoie a persoanei respective. Mulţi suntem dependenţi de prieteni. O bună parte şi de bani. Sunt unii care îşi regăsesc dependenţa în cunoaştere. Există până şi dependenţi de gumă de mestecat. Lumea se învârte în jurul dependenţelor negate.
După ce adun toate hârtiile, mă duc şi-mi pun geaca peste treningul vechi cu care eram îmbrăcată. Deschid uşa şi arunc cheile în buzunar.
Afară nu e nimeni. Pe băncuţa din parc, îmi ţin companie doar nişte nori gri şi lenţi. Atmosfera e mută. Vântul se zbate şi-mi învăluie gândurile, anesteziându-le complet.
Mă simt neutră. Complet goală şi neutră. Dar nu pentru mult timp. Am uitat să spun care este singura excepţie care ne include pe toţi - dependenţa de timp. De timp depinde tot restul vieţii mele din momentul următor. Şi totuşi, nu pot să mă abţin de la a întreba: peste o oră, răsare soarele cald sau mă picură ploaia rece?

Floating in Wasteland

"Cu proştii nu te pui că au mintea odihnită."
My mood today: speechless.