Thursday, December 11, 2008

Eu scriu despre prieteni

Ştii cum oamenii scriu despre mame atunci când sunt mici? Apoi îşi pierd minţile şi inocenţa devenind adolescenţi. Şi scriu despre iubire - iubire virgină, pură, impulsivă, interzisă, fugită de acasă, sălbatică, egoistă. Mai coboară în felul acesta trei trepte şi se opresc pe un preş mizerabil - metafora maturizării. Cu tutun şi alcool încep să scrie despre experienţele lor dintr-o viaţă în care şi-au rătăcit scopul: descriu agonia trădării, durerea de a fi eşuat, un pat gol... şi în final, ajung bătrâni cu pielea zbârcită în atâtea cute câte secunde au trăit. În continuare la fel de confuzi, dar mai neajutoraţi. Şi scriu despre moarte, singurul lucru care le-a mai rămas. Fără poveşti înţelepte, doar fapte...

TIME-OUT!
Voi chiar credeţi toate astea? Eu nu, îmi reiau monologul.

DA, unii oameni scriu despre mame. Alţii despre diverse animale fără un picior. DA, sunt foarte mulţi care scriu despre dragoste, dar în 99% din cazuri, hormonii sunt de vină. Cât despre ură şi singurătate, ce rost mai are? Şi în final, DA, cei care ajung să trăiască până înainte de moarte, scriu şi despre aceasta.

Dar...

în viaţa nesigură pe care o duc, oamenii au un singur lucru în comun - oamenii din jurul lor. Nesuferiţii care îi trezesc din somn. Glumeţii care îi omoară cu o repriză de crampe stomacale. Uitucii care îi fac să aştepte în frig. Deştepţii care îi ajută să meargă până la capăt. Enervanţii care insistă, insistă, insistă... Inconştienţii care îi fac să plângă. Generoşii care, din nou, îi fac să plângă. Frumoşii care îi ameţesc. Proştii care îi ameţesc. Oamenii care îi deranjează pe ceilalţi oameni. Oamenii care îi iubesc pe ceilalţi oameni care îi urăsc.

Oameni. Ce-ar fi ei fără prieteni?

Eu despre asta scriu - persoana care este alături de mine atunci când scriu despre orice altceva. Persoana care ştie să vorbească cu mine chiar dacă nu zice nimic. Persoana care, deşi una singură, nu poate fi înlocuită pe deplin de întreaga populaţie a Terrei. Prietenul cel mai bun al omului nu este un câine. Este doar loial ca un patruped. Mereu atent, încăpăţânat şi insinuant. Prietenul care îţi este alături până când moartea vă desparte efectiv. Cel care te ia de mână în tăcere şi nu-ţi mai dă drumul, toată dragostea, grija şi nevoia care vă leagă fiind prea evidente pentru a le mai scrie.



La Mulţi Ani, Ana! (foto)

2 comments:

Anonymous said...

Este frumos ca mai exista cineva care se gandeste la prieteni.Traim intr-o lume in care prietenia si-a pierdut adevarata valoare si se risipeste in functie de interesul fiecaruia.Sinistru,nefiresc dar...real.Asta se intampla.Chiar ma bucur ca ai scris despre prietenii tai:)

FlashLight said...

Surpriseee!! Guess who..:D
Tu ai scris despre prieteni, eu pun poze cu ei:)