În lumea cu mii de aripi smulse,
o specie semi-înaripată
îşi strânge penele la piept.
Privind la soarta ei pătată -
un răsărit, niciun regret;
Şi traversează un pod de nori
săgetând lumină-n valuri,
o ploaie de sărutări.
Dar curge în tot şi se pierde
ca o literă în poezie
Albastru infinit.
Ciob de ironie...
No comments:
Post a Comment