Toţi oamenii sunt orbi

„Dragostea nu caută ale sale, nu se laudă, nu se trupeşte, nu se bucură de nedreptate, ci se bucură de adevăr.”

Aşa este. Dragostea nu are pretenţii, ci caută fără să vadă. Nu te întreabă dacă ai nevoie de ea, ci doar îţi întinde mâna. Este o parte din noi, ceea ce suntem atunci când lucrurile scapă de sub controlul unei minţi rigide.

Mai departe, devine răbdătoare şi blândă. Nu este niciodată geloasă – gelozia este doar rezultatul neputinţei de a accepta că dragostea nu mai există.

Ea nu cunoaşte bariere, nu ţine cont de cenzură. Este doar indecent de sinceră. Dragostea nu poate fi egoistă decât dacă este pe punctul de a se împărţi. Dacă se întâmplă totuşi să se consume, nu devine vulgară. Nu are regrete, decât amintiri. Dragostea nu uită nici cel mai neînsemnat gest şi trece cu vederea greşelile mari.

Când iubeşti (mama care te-a adoptat, fratele care nu te lasă să intri în camera lui, pisica de la scara 3, maşina în care s-a născut primul copil, aerul proaspăt de dimineaţa, muzica veche şi prost înregistrată, o pereche de şosete care ti-au rămas mici, ş.a.m.d) dragostea pune stăpânire pe tine ca un drog. Nu se supără decât dacă vrei s-o dai la o parte şi nu te aşteaptă cu mâinile în buzunar pentru a se da mare. Nu are nevoie de altă înfăţişare, e pur şi simplu… pură.

N-o interesează de banii pe care urmează să-i moşteneşti sau de viaţa pe care o duci de câţiva ani încoace. Nu ştie să facă diferenţa între sexe, culoarea pielii, religie sau statut social. Ea cunoaşte un singur lucru – pe tine.

Dragostea îţi învaţă defectele pe dinafară, iar calităţile aşteaptă să ţi le descopere. Te acceptă aşa cum eşti şi nu are rol de anchetator în trecutul tău. Ea nu se poate uita în ochii tăi după răspuns, pentru că este oarbă. Şi cu toate astea, refuză să poarte ochelari pentru că poate simţi ceea ce simţi şi tu.

A opta minune a lumii este darul de a iubi. Este cel mai puternic, valoros şi simplu dar pe care Dumnezeu ni l-a dat. De ce ni l-a dat tocmai nouă? Pentru că ne iubeşte, pentru că dacă noi iubim ceea ce este în jurul nostru înseamnă că Îl iubim şi noi pe el. Dragostea nu e deloc complicată. Ea are însă un mod complex de a exista în fiecare din noi. Uneori, o ţinem ascunsă. Credem poate că aşa va dura mai mult, dar dragostea nu este o conservă pe care să o deschizi atunci când ţi-e foame. Ea reprezintă sursa de energie spirituală, pentru cei ce cred în spirite. Ea este cea mai mare binecuvântare pentru cei care au speranţă. Ea înseamnă totul pentru cei ce nu au nimic. Chiar şi pentru cei care nu cred în nimic, ea ocupă un loc în lumea lor firavă, clădită din idei preconcepute.

Ce este dragostea? Este ce vrei tu. Ea nu îmbătrâneşte şi nu te ceartă. Nu are reguli şi nu îţi impune să gândeşti într-un anume fel. E liberă deşi nu poate să zboare sau să se teleporteze. Este a ta. Agaţă-te de ea… pentru că toţi oamenii sunt orbi.