M-am gândit adesea la epilogul lui Mircea Cărtărescu despre iubirea bărbaţilor către femei (sau mai bine zis, motivele din spatele acestei iubiri – un fel de culise al cromozonilor Y). “De ce iubim femeile?” a fost întrebarea lui. O întrebare destul de simplă, în aparenţă. La urma urmelor, ce a făcut înafară de a pune sub semnul întrebării rostul acţiunii pe care verbul “a iubi” îl prezintă în cazul Evelor? A creat vreo regulă, nişte clişee pe care niciun bărbat nu va mai avea vreodată dreptul să le încalce? Nu. A ilustrat doar imperfecţiunea iubirii.
De ce?
Pentru că a omis cel mai blând, dar totodată agresiv, motiv pentru care iubirea pentru ele nu păleşte niciodată. Singurul mister pe care nu l-a dezvăluit în toată splendoare nudităţii sale. Cel mai la îndemână sufletului, dar ascuns de ochii raţiunii.
Care este misterul? Ce îi leagă în strânsoare cu un lanţ din cel mai dur metal?
Faptul că şi noi la rândul nostru îi iubim.
Un cerc vicios. Avem nevoie unul de celălalt. Mai mult decât aer, mai mult decât apă, mai mult decât orice alt obiect material... mai mult decât viaţa însăşi – avem nevoie să nu fim singuri.
Şi cu toate astea, chiar şi fără singurătate, iubirea nu e perfectă.
De ce iubim bărbaţii? Pentru toate motivele pentru care nu ne iubesc ei.
Pentru că sunt înalţi şi ridicol de puternici.
Pentru că zâmbesc atunci când ne enervăm.
Pentru că nu le pasă de lucrurile mărunte.
Pentru că nu plâng decât dacă sunt singuri.
Pentru că încearcă să pară duri, dar uită de asta când devin geloşi.
Pentru că din băieţei obraznici devin adulţi responsabili şi pot oscila între cele două faze indiferent de vărstă.
Pentru că atunci când nu ştiu ce să spună se mulţumesc să privească în gol.
Pentru că sunt cei mai mari producători de parfumuri pentru femei.
Pentru că sunt stângaci atunci când vine vorba de ceea ce simt.
Pentru că uneori ne surprind cu un buchet de flori – pe care ştim că l-a cules din grădina vecinului.
Pentru că după ce greşesc ne bombardează cu telefoane în care le pare sincer rău.
Pentru că după ce o întâlnesc pe EA, nu-şi mai cumpără reviste porno.
Pentru că nu au sindrom premenstrual, nu ştiu câte calorii are o ciocolată şi adoră orice sport ce implică o minge.
Pentru că atunci când sunt îmbujoraţi, nu ne gândim la timiditatea lor, ci că sunt adorabili.
Pentru că le pulsează o venă când un altul îţi face avansuri.
Pentru că au nevoie de noi mai mult decât vor să recunoască. Pentru că îi iubim.
