Eu, el şi slapii ăia nenorociţi

Seriously, chiar trebuie să repete din 30 în 30 de secunde că nu fac nimic? Şi ce dacă nu fac nimic? Poate mie îmi place. E mai comod aşa. Dar ce fac eu în niciun caz nu se poate numi nimic! Nu sunt genul pasiv. Îh, dar ce ştie el.

Acum a început să varieze. Îmi spune că nu sunt bună de nimic şi că ar trebui să mai tac. Bine, tac, dar nu pentru că vrea el, ci pentru că aşa există posibilitatea să se plictisească să-şi audă vocea ca şi mine şi să tacă!

N-am crezut vreodată că există o persoană căreia să nu-i convină nimic. Acum realizez c ă m-am înşelat grav. Şi asta mă costă. De ce nu tace odată?

Deja mi-am depăşit limita. Nu îl mai aud decât pe fundal, fără să înţeleg ce naiba mai are să-mi reproşeze. Toate lucrurile despre mine pe care eu, nu neapărat le-am catalogat drept calităţi, dar pe care le-am considerat oarecum acceptabile, el le-a întors pe dos şi le-a reinventat într-o listă cu o mie şi una de defecte ale mele. Cât despre defectele mele adevărate, nu ştiu ce crede. Probabil le consideră atât de incredibile, încât le-a trimis în spatele subconştientului.

Stai aşa, de ce e linişte? S-a oprit? Imposibil, la cât a mâncat la prânz ar trebui să aibe suficientă energie să continue aşa 2 zile. S-a dus la baie. Acum e şansa mea.

Mă încalţ repede cu teneşii şi trântesc uşa în urma mea. De pe scări, îl aud alergând în şlapi şi gâfâind. Ah, de aş putea să-l pocnesc, aş face-o. Dar nu rezolv nimic cu asta, poate doar îmi rup un deget.

Îl aud cum urlă. Mă rog, tot blocul îl aude. Hai, mai repede! Când ajung la etajul 3, o vecină deschide uşa şi strigă ceva legat de poliţie. Salvarea mea! Şi-ntr-o celulă e mai bine decât cu nebunul ăsta care refuză să accepte tot ceea ce sunt!

Afară, opresc un biciclist să-l întreb cât e ceasul. Apoi îi bag un deget în ochi şi-i fur bicicleta. Scuze! Sper să mai vezi din nou cândva, dar nu prea am timp să mă gândesc la asta acum. Pe strada de vis-a-vis, el m-a prins din urmă şi tot urlă ca un cretin că sunt un nimic aruncând cu şlapii după mine.

-Să te ia dracu’, bă!! îi zic şi pedalez zâmbind în continuare. Gara nu e departe.